|
Gazdele au avut 4-1 la pauză, în urma unor erori defensive impardonabile ale „rechinilor”, care au primit goluri cu foarte mare uşurinţă. Farul a ajuns pe locul 15, ultimul retrogradant.
Farul a primit o căruţă de goluri şi la Vaslui, unde prima repriză a fost de coşmar pentru „rechini”. Gazdele au rezolvat meciul încă de la pauză, intrând la vestiare cu 4-1, iar în partea secundă nu s-au mai omorât cu firea.
Constănţenii au fost jalnici, ameţiţi şi fără busolă în faza defensivă. FC Vaslui a înscris cu lejeritate, cum a vrut şi cât a vrut. În careul Farului a fost vraişte. Bulevarde pe benzi, de unde vasluienii au trimis fără probleme centrări otrăvite, debandadă în centru.
În ciuda înălţimii lui Pahor, „rechinii” s-au arătat vulnerabili la fazele fixe şi la mingile aeriene. Gazdele au înscris două goluri cu capul, la cel de al doilea trei vasluieni trimiţându-şi unul altuia mingea cu capul în faţa porţii ca la fotbal pe plajă.
Grăitor pentru cât de fragili şi de lipsiţi de reacţie au fost „rechinii” e şi faptul că primele patru şuturi pe poartă ale vasluienilor au fost goluri! Iar după ce au redus din handicap pentru 2-1, oaspeţii au primit imediat golul trei, la câteva zeci de secunde.
Nefericire şi pentru Vlas. După „episoadele” Iaşi şi Oţelul, au urmat acum alte goluri dureroase. La primul meci din retur ca titular, Adrian a luat patru „boabe”, fiind învins şi de două ori din afara careului, iar Ljubinkovic umilindu-l de la 40 de metri.
După câteva contre fariste în debutul meciului, cu Rusmir la serviciu şi cu Nanu finalizator, Hugo Luz a deschis scorul în minutul 10, cu o bombă de la 17 m, după ce l-a deposedat pe Nanu la 20 m şi a combinat cu Wesley.
Cu un joc fluent şi legat, vasluienii au rămas periculoşi şi au ratat şi alte ocazii mari, prin Wesley (min. 11, 17), Cânu (min. 29), Farkas (min. 30), iar lui Kirovski nu i-a fost validat un gol în minutul 23. Farul a tras primul şut pe poartă abia în minutul 33 (Voiculeţ). Imediat, a urmat golul de 2-0 (min. 34, Wesley, care s-a înălţat în careu la centrarea lui Milisavljevic, care a trecut din nou lejer de Băcilă).
În minutul 39, Pahor a înscris primul său gol la Farul (cu capul, nemarcat, din 2 m, la mingea trimisă de Pătraşcu) şi a făcut 1-2, dar nu a fost decât un foc de paie, pentru că, în acelaşi minut (cu capul, ca la antrenament) şi în minutul 42 (acel şut de la mare distanţă), Ljubinkovic s-a jucat cu Vlas şi a încheiat meciul.
Pe fondul opririi motoarelor vasluiene după pauză, „rechinii” au reuşit să mai înscrie o dată (Chico - min. 73, din apropiere, la pasa lui Gerlem, care a pornit o acţiune din afara careului), dar zarurile fuseseră aruncate de mult.
***
Au marcat: Hugo Luz (10), Wesley (34), Ljubinkovic (39, 42) / Pahor (39), Chico (min. 73)
FC Vaslui (antrenor, Viorel Moldovan): Kuciak - Akakpo, Cânu (cpt.), Farkas, Hugo Luz - Ad. Gheorghiu (min. 71, Burdujan), Ljubinkovic, Pavlovic, Milisavljevic (min. 87, Buhăescu) - Wesley (min. 59, Ghencev), Kirovski.
FC Farul (antrenor, Ion Marin): Vlas (cpt.) - Băcilă, Pahor, Rastovac, Vukomanovic - Voiculeţ, Pătraşcu, Rusmir (min. 52, Gerlem), Gaston (min. 78, Pantelie) - Chico, E. Nanu (min. 87, C. Matei).
Cartonaşe galbene: Pătraşcu (39), Gerlem (77).
A arbitrat Augustus Constantin (Rm. Vâlcea); asistenţi, Dan Roşu, Iulian Radu (ambii, din Bucureşti).
***
Cifrele meciului
Şuturi pe lângă poartă: 7-7 l Şuturi pe spaţiul porţii: 7-3 FC Vaslui l Ofsaiduri: 5-4 FC Vaslui l Cornere: 8-2 FC Vaslui l Faulturi: 17-15 FC Vaslui.
|
Scris de cristyfearless_2009 on 2009-03-28 14:58:58 nu conteaza ne salvam de la retrogradare
| Scris de cristyfearless_2009 on 2009-03-28 14:58:58 nu conteaza ne salvam de la retrogradare
|
|